DESCRIERE GENERALĂ

ISTORIC ŞI LOCALIZARE

Rezervaţia Naturală Cheile Şugăului-Munticelu (jud. Neamt, muntii Hăşmaş) a fost instituită în anul 1971 prin decizia Consiliului Popular Neamţ, fundamentarea ştiinţifică aparţinând prof.univ.dr. geolog Constantin Grasu, pe considerente geologice, paleontologice şi geomorfologice. Studiile floristice şi faunistice au evidenţiat elemente de mare valoare sub aspectul biodiversităţii şi al habitatelor. Toate acestea justifică atât statutul de arie protejată, cât şi interesul comunitar al sitului.  In anul 2007 (prin OM nr. 1964), Cheile Sugaului – Munticelu a fost declarat sit de importanta comunitara (SIC), cu o suprafaţa de 318 ha, parte integranta a Reţelei ecologice europene NATURA 2000.

Masivul Munticelu este o culme calcaroasă orientată Nord-Sud, cu o lăţime variabilă de 100-500m şi o lungime de cca. 3km, între confluenţa pârâului Şugău cu râul Bicaz (Sud) şi obârşia pârâului Tepeşeni – vf. Criminis (Nord). Munticelu face parte din complexul carstic al Cheilor Bicazului – cele mai renumite chei din Romania. Munticelu este un masiv bine individualizat din punct de vedere geomorfologic, situat in Nord-Est-ul Parcului Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş, cu suprapunere parţiala de cca. 5%.

Cheile Șugăului - Munticelu reprezinta una dintre cele mai valoroase arii protejate din Carpați, avand o importanță comunitară și internațională datorită unicității sale și elementelor peisagistice, geologice, geomorfologice, carstologice, ecologice, floristice și faunistice pe care le conservă.

IMPORTANTA SI UNICITATE

Cheile Șugăului - Munticelu reprezinta una dintre cele mai valoroase arii protejate din Carpați, avand o importanță comunitară și internațională, datorită unicității sale, data de elementelor peisagistice, geologice, geomorfologice, carstologice, ecologice, floristice și faunistice pe care le conservă.

Adevărat muzeu în aer liber, rezervaţia Cheile Şugăului-Munticelu, situată în imediata vecinătate a Parcului Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş, se individualizează printr-un peisaj montan unic şi un patrimoniu natural excepţional, pe o suprafaţă relativ mică (90 ha cf. Legii 5/2000;  cca. 300 ha, după ultimele cartări, incluzând zonele tampon). Caracteristica rezervaţiei este dată de densitatea şi varietatea speciilor vegetale şi animale de interes comunitar şi naţional (rare, foarte rare, endemice), fenomen favorizat atât de poziţionarea bio-geografică, cât şi de condiţiile locale (relief, climă, sol, antropizare scăzută şi reparabilă).

 

GEOLOGIA SI GEOMORFOLOGIA SITULUI

Geologia rezervaţiei este extrem de interesantă din punct de vedere structural, paleontologic şi petrografic. Calcarele au o culoare alb-cenuşie sau roşiatică, sunt bogate în fosile, majoritatea corali şi moluşte (Pachidonte şi Brachiopode). Fauna fosilă identificată demonstrează că Munticelu este alcătuit din calcare recifale de vârsta Jurasic Superior (Tithonic) – Cretacic Inferior (Berriasian – Barremian). Aceste calcare s-au format cu zeci de  kilometri mai spre vest şi au ajuns în poziţia actuala sub forma unei pânze de sariaj (pânza de Haghimaş). Întregul masiv Munticelu, continuat spre Sud cu Surducul (în prezent ex-ploatat de cariera Bicaz-Chei), se află în poziţie anormală, discordantă faţă de depozite-le din jur, calcarele stând peste formaţiunea de Wildflysch (fliş sălbatic), alcătuită predominant din argile cenuşii negricioase, mai noi sub raport stratigrafic (Barremian – Albian). Astfel, Munticelu are o deosebită semnificaţie geologică, zona fiind singurul sit care argumentează fără echivoc grandiosul fenomen geologic al sariajului, petrecut în această parte a Carpaţilor Orientali.

Peisajul general este generat de relieful calcaros, evidenţiat prin dinamismul morfologic şi diversitatea formaţiunilor carstice (exocarst şi endocarst): vârfuri conice, turnuri, pereţi abrupţi, surplombe, versanţi în trepte cu poliţe şi brine, creste înguste, chei, marmite de eroziune, doline, lapiezuri, jgheaburi, trene de grohotiş, izbucuri, ferestre şi tuneluri suspendate, grote şi peşteri.

Cheile Şugăului, săpate de pârâul Şugău transversal în masa de calcare a Munticelului, au o lungime de cca. 350 m si sunt printre cele mai inguste chei din Carpatii Romanesti. Marmitele laterale sunt suspendate pe pereţii verticali ai cheilor, înalţi de peste 50m şi aflaţi la o distanţă minimă de doar 3-4m. Datorită salbaticiei şi unicităţii au fost declarate Monument al naturii.

Peştera Munticelu, cunoscută şi drept peştera Ghiocelul, deşi de mici dimensiuni (150 m lungime) este deosebită prin formaţiunile sale şi prin morfologia sălii principale, lungă de 30m şi înaltă de 4-5m. În momentul descoperirii peşterii, stalagmitele de tip “lumanare” aveau cea mai mare densitate din România. Aceste formaţiuni înalte de 3m, dar nu mai groase de 3cm, sunt deosebit de fragile şi au fost distruse în totalitate. Alte speleoteme demne de interes sunt stalactitele fistulare, care în câteva puncte formează adevărate ploi de macaroane. Diverticulul sudic adăposteşte un mic lac, căptuşit cu calcit spongios, imaculat. Într-un alt diverticul se află osemintele ursului de peşteră, între care un femur fixat într-o stalagmită.

Grota Izvorul Sugaului. Este situata in versantul stang al Cheilor Sugaului, exact la intrarea din amonte. Are dimensiuni foarte mici dar este deosebit de importantă din punct de vedere petrogenetic, fiind dezvoltată într-un mare depozit de travertin, în zona unor izvoare carstice petrifiante, la contactul cu peretele de calcar. Acumularea de travertin (perete înalt de 30m) este în plin dinamism petrogenetic, izvoarele şi scurgerile de apă adiacente depunând continuu carbonat de calciu pe substratul vegetal briofitic. Tufurile calcaroase se formează „in situ”, la temperatura ambiantă şi prin diageneză se transformă în travertine. Astfel, depozitul de travertin şi tufuri calcaroase în geneza activă este în continuă dezvoltare, atât în secţiune cât şi în deschidere orizontală în afloriment. Stadiile diagenetice ale travertinului şi habitatul aferent (prioritar în UE – 7220*) sunt dependente de cantitatea şi calitatea surselor de apă care le alimentează, formând un complex şi fragil sistem biologic-biochimic-hidrogeologic-mineralogic şi petrogenetic ce trebuie protejat contra impactului antropic. In prezent, grota este ocupată integral de captarea de apă a unei companii private, iar pereţii interiori de travertin au fost placaţi cu calcar si torcretaţi cu ciment.

FLORA ŞI FAUNA

Substratul calcaros a favorizat o floră bogată şi diversificată, predominant chasmofitică (de stancarie), fiind identificaţi 529 de specii de plante vasculare, între care 29 de endemite (vezi lista plante rare / pagina 9). Plantele inferioare, deşi foarte bine reprezentate, sunt încă în curs de cartare şi determinare, fiind în prezent insuficient studiate. Au fost insa identificate speciile de briofite (muschi) caracteristice habitatului prioritar al izvoarelor petrifiante reci din versantul stang al Cheilor Sugaului.

Situl are o deosebită importanţă din punct de vedere botanic, fiind unic în Europa şi în lume. Aici este “locus classicus” pentru specia endemică ASTRAGALUS PSEUDOPURPUREUS (cosac bicajean), citată pentru prima dată în 1933, de botanistul M. Gusuleac, cuprinzând atunci peste 95% din populaţiile din România.

Plante rare din Rezervatia Naturala CHEILE ŞUGĂULUI-MUNTICELU:

1. Aconithum moldavicum – omag moldovean

2. Aconithum toxicum – omag

3. Androsace villosa ssp. arachnoidea – laptele stâncii

4. Astragalus pseudopurpureus – cosaci endemic

5. Campanula carpatica – cădelniţa

6. Cardamine glanduligera – breabăn

7. Centaurea pinnatifida – albastrele

8. Dianthus kitaibelii ssp. spiculifolius – garofiţa de munte (barba ungurului)

9. Dianthus tenuifolius – garofiţa

10. Erysimum wittmanni ssp. wittmanni – micsandre sălbatice

11. Erysimum wittmanni ssp. transsilvanicum – micsandre sălbatice

12. Gentiana phlogifolia – ghintura

13. Gypsophila petraea

14. Helictotrichon decorum

15. Hepatica transsilvanica – crucea voinicului

16. Hieracium pojoritense – vulturica

17. Larix decidua ssp. carpatica – larice, crin de munte

18. Leucanthemum waldsteinii

19. Onobrychis montana ssp. transsilvanica – sparceta de munte

20. Poa rehmannii – firuţa

21. Primula elatior ssp. leucophylla – ciuboţica cucului

22. Pulmonaria rubra – mierea ursului

23. Ranunculus carpaticus – piciorul cocoşului

24. Silene zawadzkii – guşa porumbelului

25. Silene dubia – guşa porumbelului

26. Symphytum cordatum – brustur negru

27. Thymus comosus – cimbrişor

28. Trisetum macrotricum – ovascior

29. Viola jooi – tămâioara

 

Fauna cuprinde specii prioritare, endemice, rare sau foarte rare de mamifere, păsări, reptile, amfibieni şi nevertebrate. Fauna de nevertebrate, deşi deosebit de bogată şi diversificată este doar parţial cunoscută şi insuficient cercetată.

Video FLORA

Video FAUNA

Video HABITATE